Curajul

Avem o serie de avantaje cand apelam la resursele noastre si la curajul nostru, mai ales la curajul moral. Iata cateva:

1.    Devenim mai puternici mental. Fiecare act de curaj, chiar si unul mic, ne mareste increderea de a lua atitudine pentru ce este drept.
2.    Ne creste respectul de sine. Orice act de curaj are efect de insufletire. Sa luam atitudine pentru ce este drept imbogateste insasi esenta existentei noastre. Si ne  creste autorespectul.
3.    Ii ajutam si ii inspiram pe ceilalti. Actele de curaj ii insufletesc adesea si pe ceilalti. Cand vad pe cineva din preajma lor ca se comporta curajos, este mult mai probabil ca si ei sa faca la fel.
4.    Cream comunitati mai bune. Indiferent unde ne aflam – acasa, la serviciu, la scoala sau in alta parte – un act de curaj revigoreaza climatul moral. Creste puterea de constientizare in ceilalti si ii face sa actioneze.
5.    Devenim integri. Este cea mai mare rasplata, pentru ca aceasta virtute, curajul, ne ajuta sa devenim oameni completi. Desi integritatea este strans legata de onestitate, implica totusi mult mai multe. Vine de la cuvantul “integral”, care inseamna “esential pana la complet”. Onestitatea si curajul sunt esentiale pentru dezvoltarea integritatii.

Viata

Viata insasi este o relatie. Fiecare relatie te exprima si spune ceva despre tine, te imbogateste sau te saraceste, te apropie sau te indeparteaza de obiectivele tale, te inalta sau te coboara, atata timp cat esti doar un receptor pasiv in relatie si nu o persoana care construieste in mod constient si intelept relatiile sale interumane.

Orice relatie este ca un dans in doi. Trebuie sa aiba un ritm propriu si armonios, doi parteneri care doresc sa se sincronizeze, care accepta sa conduca si sa se lase condusi, dupa cum o cere momentul.

Ce sa faci:

–    nu te complace in relatii care iti fac rau;
–    nu astepta ca ceilalti sa iti rezolve toate problemele, in timp ce tu nu faci nimic;
–    nu iti proiecta problemele asupra celorlalti;
–    nu ii pedepsi pe unii pentru ce ti-au facut altii;
–    priveste relatia ca avand doi poli sau surse egale de energie: tu si celalalt;
–    invata sa comunici: nicio relatie de pe lumea asta nu se poate mentine proaspata si sanatoasa daca nu stii sa comunici;
–    stabileste scopuri pentru fiecare relatie in parte: de ce vrei aceasta relatie, cum trebuie sa te comporti in cadrul ei, etc;
–    intelege faptul ca de tine depinde cum te simti in cadrul oricarei relatii si asuma-ti responsabilitatea pentru rolul pe care il detii.

Se spune ca una dintre cele mai grele intrebari este “de ce a creat Dumnezeu lumea?”.Inteleptii sau cartile timpurilor au dat cateva raspunsuri si unul dintre ele, poate cel mai profund este “pentru a nu fi singur”. De aceea, daca te privesti pe tine si pe cei din jurul tau ca pe niste comori ale vietii, este imposibil sa nu incepi sa percepi relatiile la adevarata lor valoare.

Binele şi răul

Un mare sociolog al culturii europene, Giovanni Sartori, ne atrage atenţia asupra felului în care specia umană a devenit tot mai mult „Homo videns”. Lumea noastră îşi ia drept bază şi punct de sprijin imaginea și sensul ei de proprietate asupra a ceea ce proiectează. Imaginea este, în aceste condiţii, un discurs despre sine, un discurs în care persoana I singular produce şi percepe ideea de proprietate. Suntem cântăriți după aspectul fizic, după bunurile pe care le deținem și după cercurile pe care le frecventăm. Am fost instruiți să căutăm dragostea și fericirea în afara noastră. Am devenit obsedați de iubire și de găsirea sufletului pereche. Ni s-a inoculat o nevoie atât de mare de ceilalți încât deseori devenim dependenți și nevrotici. Ne transformăm în oameni dependenți, apoi ne deranjează această stare.

Cred că succesul, sănătatea, fericirea și chiar relațiile noastre depind de modul în care ne raportăm la obiecte şi imagini. Precum în gândirea animistă, ne așteptăm să gândim şi să rostim binele pentru a obţine binele. Un bine care este în gândirea noastră şi nu în proiecţia lui în obiecte şi imagini. În oglindă, accesarea răului va aduce răul. Anticiparea unui scenariu negativ determină exact apariția acestuia.

Cam așa s-a întâmplat în majoritatea relațiilor pe care le-am avut. Teama că relația nu va merge a făcut ca relația să nu meargă. Tot ceea ce am transmis subconștientului meu s-a adeverit. Am avut relații pe care nu mi le-am asumat în totalitate.

Am gândit încă de la început că anumite relații nu vor merge, că nu mă potrivesc cu oamenii respectivi și că acele relații sunt trecătoare.

Chiar dacă timpul și faptele îmi arătau că acea credință este greșită, gândul cu care am pornit la drum a fost cel care a decis.

Mintea mea a creat coerența dintre credință, prejudecată și realitate. Deveneam din ce în ce mai lipsită de toleranță, vedeam toate defectele celuilalt și îmi doream să ies din acea relație. Proiecția mea asupra relației era clară: ”relația asta nu merge, nu e bună pentru mine!”.

De cele mai multe ori credințele mele subconștiente au acționat în dezavantajul meu și oricât am încercat să-mi schimb atitudinea conștientă cu privire la acea relație, nu am reușit să schimb și partea subconștientă care sălășluia în mine.

Există multe motive din cauza cărora eșuează relațiile, însă temerile și gândurile cu care pornim în acea relație cred că sunt cele care decid finalul.

Avem fobia angajamentului. Ne place să avem “opțiuni”. Suntem persoane “sociale”. Considerăm mai important să întâlnim oameni decât să îi cunoaștem. Nu mai avem răbdare să cunoaștem. Ne este frică să fim vulnerabili. Preferăm să ”trăim clipa” și tot trăind clipe ne trezim singuri și împovătați de întrebarea ”ce ar fi fost dacă…?”

Relaţiile adulte

Cu toţii ne naştem programaţi genetic să căutăm afecțiune și îngrijire, iar persoanele care ni le oferă devin cele mai importante din viaţa noastră. În acest fel se formează, între bebeluş şi persoana cea mai prezentă în viaţa acestuia, o legătură emoţională puternică, bazată pe instinct, numită ataşament. Nevoia de a fi aproape de cineva este atât de importantă pentru noi oamenii, încât creierul dezvoltă un întreg mecanism biologic responsabil pentru crearea şi reglarea conectării față de persoanele cu care formăm ataşamentul. Acest mecanism cuprinde emoţii şi comportamente prin care ne asigurăm de faptul că rămânem protejaţi şi în siguranţă, stând alături de cei dragi. Deși cu toţii avem această nevoie fundamentală de a dezvolta ataşament, felul în care facem acest lucru variază la fiecare dintre noi. Acest fel de a lega legături ne definește stilul de ataşament.

Avem patru piloni comportamentali necesari dezvoltării ataşamentului:

1. felul în care urmărim şi menţinem apropierea emoţională şi fizică faţă de persoana semnificativă;
2. felul în care ne îndreptăm spre această persoană atunci când suntem nesiguri, supăraţi sau trişti;
3. felul în care ne este dor sau ne lipseşte persoana semnificativă atunci când suntem despărţiţi;
4. felul în care ne bazăm pe această persoană să ne fie alături atunci când „ieşim în lume” și explorăm.

Interpretarea acestor comportamente, respectiv felul în care figura de atașament răspunde nevoiilor şi strategiile de adaptare dezvoltate în raport cu aceste răspunsuri, au dus la identificarea a 3 stiluri de ataşament principale: stilul securizant, stilul anxios, stilul evitant. Există și un al patrulea stil de atașament, mai puțin întâlnit, numit stil dezorganizat.

Nevoia de ataşament apare încă de la naştere, iar în funcţie de felul în care persoanele semnificative au răspuns nevoilor noastre, în jurul vârstei de 3 ani avem deja stilul de ataşament format. Dacă părinţii au fost atenţi, sensibili, disponibili la nevoile noastre ca şi copil, atunci vom dezvolta un ataşament securizant; dacă atenţia acordată de către părinți a avut un caracter inconsecvent atunci stilul de ataşament va fi unul anxios, iar dacă părinţii au fost distanţi, rigizi, insensibili stilul de ataşament dezvoltat va fi unul evitant.

Comportamentul de ataşament îl manifestăm pe întreaga durată a vieţii noastre. Dacă în primii ani, figurile de atașament primare sunt părinții, pe masură ce înaintăm în vârstă, extindem acest comportament și către alte relaţii semnificative (partenerii de cuplu, copii).

Punând sub lupă psihologia adultului s-a observat că felul în care a fost experimentat ataşamentul în copilărie are un impact major în relaţiile sale semnificative. De asemenea, s-a constatat și că experienţele relaționale pe care un adult le-a avut pe parcursul vieţii au un rol relevant în acest mecanism de manifestare a ataşamentului.

În viaţa adultă în relaţiile de cuplu, aceste stiluri de ataşament se manifesta prin următoarele comportamente: persoanele cu un stil securizant se simt confortabil în intimitate şi de obicei, sunt calde și iubitoare; persoanele anxioase, sunt foarte dornice de intimitate, sunt foarte preocupate de relaţiile lor şi de cele mai multe ori îşi fac griji în legătură cu capacitatea partenerului de a le iubi la fel de mult; persoanele evitante pun un semn egal între intimitate şi pierderea libertăţii, de aceea tind să limiteze destul de mult apropierea faţă de partener. De asemenea, stilul de atașament se manifestă în perspectiva pe care o avem asupra intimității și a apropierii în cuplu, în modul în care gestionăm conflictele, în atitudinea pe care o avem vis-a-vis de sex, în abilitatea de a ne exprima dorințele și nevoile, așteptările pe care le avem de la partener.

Fiecare fiinţă umană, fie că este un tânăr adolescent care abia acum se îndrăgosteşte pentru prima dată, sau fie că este vorba despre un adult, aflat într-o căsnicie de 30 de ani, aparţine unui stil de ataşament. Statistica spune că suntem puţin peste 50% dintre persoane care avem un ataşament sigur, aproximativ 20% aparţin stilului de ataşament anxios, 25% sunt evitanți iar restul de 3-5% au un stil dezorganizat de ataşament. Nici unul din aceste stiluri de ataşament nu este considerat „patologic”. Odată ce înţelegem mai bine cum stilurile de ataşament ne influenţează comportamentul în relaţiile de cuplu, începem să înţelegem şi nevoia fiecăruia de intimitate şi apropiere şi cum aceste deosebiri pot duce la conflicte, lupte de putere. De exemplu, reacţiile comportamentale ale unuia dintre parteneri care, deşi nu este sigur dacă celălalt îl iubeşte, rămâne totuşi în relaţie, sau ale altuia care îi declară partenerului că e pregătit să rupă relaţia, și apoi se se răzgândește câteva minute mai târziu, încep să aibă sens în lumina stilurilor de ataşament.

Cercetările din domeniul psihologiei au evidenţiat de nenumărate ori că predictorul cel mai bun pentru fericirea într-o relaţie personală este un stil de ataşament securizant. Dar, daca ne simțim nefericiți în relația de cuplu și ajungem la concluzia că aparținem unui stil de atașament evitant sau anxios, vestea bună vine din partea știintei care spune că este posibil să ne schimbăm stilul de ataşament. Veste mai puțin bună este că această schimbare este una profundă, care necesită un îndelung proces de introspecţie şi o puternică motivaţie de schimbare. Mai mult, în lipsa unui efort susţinut de viaţă conştientă, „fantome” ale strategiilor de adaptare învăţate în copilărie, ca răspuns la nevoile noastre neîmplinite pot apărea ori de câte ori anumite butoane ne sunt apăsate.

Universul si noi

Universul este vast şi ciudat, asta ştim cu toţii. Deşi, uneori avem impresia că noi suntem centrul Universului, în realitate lucrurile nu stau nici pe departe aşa.

Tocmai de aceea, acum este un moment bun în care să ne rezervăm puţin timp în care să ne răspundem la unele dintre cele mai banale sau ciudate întrebări legate de Univers.

1. Cât din Lună putem noi să observăm de pe Pământ?

Nu jumătate. Luna se roteşte în jurul axei sale într-o perioadă de timp egală cu cea în care orbitează Pământul.

Însă, mişcarea luni nu este tocmai regulată. În timp ce orbitează, ea se deplasează înainte şi înapoi, într-o parte şi-n alta, arătându-ne mai mult de jumătate din ea. Acest fenomen de uşoară balansare a Lunii faţă de poziţia sa poartă numele de libraţie.

Galileo Galilei a fost cel care a descoperit fenomenul în 1637, iar libraţia are trei forme.

Libraţia latitudinală este cauzată de faptul că Luna este uşor înclinată pe axa sa. Astfel, dintr-un punct fix de pe Pământ, Luna pare să se mişte, mai întâi spre noi, pentru ca apoi, pe măsură ce se deplasează, ea să dea impresia că se deplasează în direcţia opusă nouă. În urma acestui proces noi putem să vedem un pic mai mult din ea, mai întâi din partea de sus şi apoi din cea de jos.

Libraţia longitudinală se referă la momentele în care Luna se roteşte în jurul Pământului cu viteze un pic inegale. Ea se roteşte întotdeauna cu acelaşi ritm, dar pentru că orbita ei este eliptică, Luna se va deplasa mai repede atunci când va fi mai aproape de noi şi mai încet, când se va afla la o distanţă mai mare de Pământ. Astfel, noi putem să zărim mai mult din unghiul de atac al Lunii atunci când ea se se îndepărtează de noi, pentru ca apoi să vedem mai mult din unghiul ei de fugă, atunci când satelitul se apropie de Terra.

Şi apoi mai este şi libraţia diurnă. Din cauza faptului că Pământul se roteşte în jurul axei sale, în momente diferite ale zilei putem observa Luna din unghiuri diferite. Acest lucru ne permite să vedem un pic mai mult din partea de vest a Lunii atunci când ea răsare, pentru ca apoi să observăm ceva mai mult din partea de est a copului ceresc, când el apune.

Ca urmare a libraţiei, de-a lungul unei luni, putem vedea 59% din suprafaţa Lunii.

2. Ce putem auzi în spaţiu?

În spaţiu nu te poate auzi nimeni dacă ţipi, dar nu putem spune că nu există sunete.

În spaţiu sunt gaze care le permit undelor sonore să călătorească, însă gazul interstelar este mai puţin dens decât atmosfera Terrei. În timp ce aerul are 30 miliarde de miliarde de atomi pe centimetru cub, spaţiul are mai puţin de doi pe centimetru cub.

Astfel, dacă ai sta la marginea unui nor de gaz interstelar şi sunetul ar veni prin el spre tine, timpanul ţi-ar fi atins de un număr prea mic de atomi, motiv pentru care nu au auzi nimic.

Mai mult, chiar dacă ai sta lână o supernovă care explodează, gazul produs în urma exploziei s-ar extinde atât de rapid încât densitatea sa ar scădea subit şi tu nu au auzi decât foarte puţin.

Sunetul nu călătoreşte foarte bine nici pe Marte. Atmosfera de pe Marte are o densitate egală cu un procent din densitatea atmosferei noastre. Pe Terra, un strigăt poate să călătorească un kilometru înainte de a fi absorbit de aer, în schimb, pe Marte, sunetul nu ar ajunge nici măcar la 15 metri depărtare.

3. Câţi sateliţi naturali are Pământul?

Cel puţin şapte. Desigur, Luna este singurul corp ceresc care respectă o orbită strictă în jurul Pământului. Însă acum există 6 asteroizi apropiaţi de Pământ care ne urmăresc în jurul Soarelui şi care sunt invizibili ochiului liber.

Primul observat, dintre cei 6, a fost Cruithne, cu satelit cu un diametru de aproximativ 5 km, în anul 2007. De atunci, au mai fost identificaţi încă 5 numiţi 2000 PH5, 2000 WN10, 2002 AA29, 2003 YN107 and 2004 GU9.

Dar putem să spunem cu adevărat că aceste corpuri chiar sunt sateliţi? Mulţi oameni de ştiinţă ar spune că nu, însă, pe de altă parte, ei sunt mai mult decât simpli sateliţi. La fel ca Pământului, şi lor le ia tot un an să orbiteze Soarele, iar ocazional, se aproprie suficient cât să exercite o influenţă gravitaţională uşoară.

Aşa că, indiferent dacă îi numim pseudo-sateliţi, cvasi-sateliţi sau asteroizi care întovărăşesc Pământul, ei merită să fie observaţi, mai ales dacă ne gândim că, într-o bună zi, unul dintre ei s-ar putea să aleagă o orbită mai stabilă.

4. Ce culoare are Universul?

Oficial, Universul este bej.

În 2002, după ce au analizat lumina provenită de la 200.000 de galaxii oamenii de ştiinţă din SUA, de la Universitatea  Johns Hopkins au ajuns la concluzia că universul are o nunaţă de verde pal.

La câteva săptămâni după acest anunţ, specialiştii de la  American Astronomical Society au admis că au făcut câteva erori şi că, de fapt, Universul avea mai curând o nuanţă tristă de bej care bate un pic spre un roz pal.

5. Câte galaxii sunt vizibile cu ochiul liber?

Răspunsul este: patru, deşi din locaţia în care te afli acum poţi să vezi doar două, dintre care una e chiar Calea Lactee.

Având în vedere că estimările indică faptul că există mai bine de 100 de miliarde de galaxii în Univers, fiecare conţinând între 10 şi 100 de miliarde de stele, este o mare dezamăgire că noi putem observa atât de puţin cu ochiul liber. În total, doar 4 galaxii sunt vizibile cu ochiul liber de pe Pământ, ele putând fi observate câte două odată. În emisfera nordică putem vedea Calea Lactee şi Andromeda (M31), în timp ce din emisfera sudică putem observa Marele Nor al lui Magellan şi Micul Nor al lui Magellan.

Unii oameni care susţin că au văzul extrem de dezvoltat spun că au reuşit să distingă mai mult, ca de exemplu M33 din Triangulum,  M81 din Ursa Mare şi M83 din Hydra.

Numărul stelelor vizibile cu ochiul liber este destul de mare, dar mai toţi specialiştii sunt de acord că putem observa mai puţin de 10.000.

Majoritatea software-urilor folosite de astronomii amatori au o bază de date de 9.600 de stele care s-ar vedea cu ochiul liber, însă nimeni nu crede cu adevărat că ele sunt chiar atât de multe.

Pe vremuri se spunea că existau mai multe cinematografe în Uniunea Sovietică (aproximativ 5.200) decât stele vizibile pe cerul nopţii.

6. Cum miroase Luna?

Se pare că Luna miroase a praf de puşcă.

Doar 12 oameni au ajuns pe Lună şi pentru că ei erau echipaţi cu costume speciale, evident că nu au putut să simtă vreun miros. Însă, atunci când s-au întors în cabină, astronauţii au adus cu ei o mulţime de praf de pe lună purtat pe costum.

Ca urmare a acestei experienţe, ei au declarat că praful selenar se simte ca zăpada, nu are gust foarte rău şi miroase ca praful de puşcă.

Praful selenar este creat, în mare parte, din dioxid de siliciu creat la impactul dintre lună şi meteori. De asemenea, el conţine şi minerale precum fier, calciu şi magneziu.

7. Ce culoare ale Marte?

Una dintre cele mai familiare caracteristici ale planetei Marte este aspectul său roşiatic. Cu toate aceasta, roşeaţa este cauzată de praful din atmosfera planetei, suprafaţa sa spunând o cu totul altă poveste.

Primele imagini care au surprins planeta Marte au fost trimise de Viking 1, la 7 ani după ce Neil Armstrong a ajuns pe Lună. Imaginile arătau un teren pustiu de culoare roşie, care era presărat cu pietre negre. Însă, adevărul este că roverele Viking nu erau dotate cu camere foto color. Imaginile digitale au fost realizate în alb-negru şi apoi trecute prin trei filtre de culoare.

În cele din urmă, specialiştii au ajuns totuşi la un numitor comun astfel încât, un articol din 2004 din New Tork Times indica faptul că Marte are culoarea caramelului.

Abia la începutul acestui an, roverul Curiosity a lămurit problema. Mai exact, când Curiosity a folosit kit-ul de curăţare el a arătat lumii întregi că sub stratul de praf roşiatic, rocile de pe Marte au o culoare gălbuie.

8. Cine a fost primul care a spus că Pământul se învârte în jurul Soarelui?

Aristarh din Samosm, născut în 310 î.e.n. adică cu 1.800 de ani Înaintea lui Copernic.

Pe lângă faptul că a sugerat că Pământul şi planetele se rostesc în jurul Soarelui, el a calculat distanţele aproximative dintre Pământ, Lună şi Soare, afirmând că cerul nu este o boltă ci un univers cu dimensiuni aproape infinite. În ciuda acestor mari descoperiri, nimeni nu i-a acordat prea multă atenţie astronomului grec.

În timpul vieţii, Aristarh a fost cunoscut ca matematician şi nu ca astronom. De asemenea, nici nu se cunosc prea multe informaţii despre viaţa sau lucrările lui. Istoricii au aflat că el a studiat în Alexandria, iar singura sa operă care a supravieţuit timpului a fost  „Despre dimensiunile şi distanţele mutuale ale Soarelui şi Lunii”.

9. De ce nu ar trebui să atingi un meteorit?

Un meteorit este un obiect careaa căzut pe Pământ din spaţiu. Meteoriţii sunt obiecte care trec prin atmosfera Terrei. Sute de tone de meteoriţi bombardează Pământul în fiecare zi, însă majoritatea sunt mai mici ca un fir de nisip şi ard până să ajungă pe Pământ.

Meteoriţii sunt destul de greu de găsit. În Statele Unite, de exemplu, din 1807 şi până în 2009 au fost găsiţi doar 1,530 de exemplare. Aşadar, deşi este foarte puţin probabil să ai şansa de a da peste unul, oamenii de ştiinţă recomandă să nu-l atingi. Motivul, nu este acela că rişti să te arzi, pentru că, în realitate, atunci când el ajunge la sol este deja rece. Un meteorit nu trebuie atins pentru că prin atingere rişti să contaminezi orice fel de materie organică ar putea el să transporte.

10. Cum ştim când apune Soarele?

„Când a dispărut din orizont” este răspunsul greşit.

Soarele a apus deja atunci când partea sa inferioară a atins linia orizontului. Când Soarele se îndreaptă spre apus, lumina lui trece prin atmosferă formând un unghi din ce în ce mai mic şi se curbează din ce în ce mai mult, pe măsură ce are de străbătut din ce în ce mai mult aer. La finalul acestui proces, lumina este atât de curbată încât pare că noi încă vedem Soarele, chiar dacă, fizic, el a trecut deja de linia orizontului. Aşadar, când vedem marginea de jos a Soarelui că atinge orizontul, fizic, el a trecut deja de linia orizontului. Cu alte cuvinte, zilnic, suntem martorii unui miraj.

Unic în România

Un sat din Alba cu 150 de suflete a ajuns un exemplu despre modul în care o mică comunitate se gospodăreşte singură. Sătenii au format o asociaţie cu ajutorul căreia organizează evenimentele de suflet ale localităţii, îi ajută pe semenii care au nevoie şi chiar realizează mici investiţii necesare pentru bunul mers al comunităţii.

Satul Limba este parte componentă a comunei Ciugud, devenită celebră în ţară pentru rata foarte ridicată de absorbţie a fondurilor europene. Satul este urbanizat, cu drumuri asfaltate şi trotuare pavate şi nu există o gospodărie care să nu aibă apă curentă, gaz sau canalizare. Majoritatea „limbenilor” munceşte în Alba Iulia, oraşul fiind situat la distanţă de câţiva kilometri, însă fiecare are o gospodărie pe care o lucrează după serviciu. Nu mai au animale de tracţiune şi susţin că satul lor este unul dintre cele mai dezvoltate din judeţul Alba. Comuna Ciugud, de care aparţine Limba, este singura din Alba unde populaţia a crescut în ultimii 15 ani. O asociaţie şi multe iniţiative pentru oameni În Limba, oamenii te salută şi intră în vorbă, fie că te cunosc, fie că nu. Sătenii discută între ei toate problemele, iar când iau o hotărâre, se ţin de ea. Au constituit asociaţia „Limbenii” prin intermediul căreia organizează toate evenimentele din comunitate şi oferă sprijin celor care au nevoie. Totul a început în 2007, când turla bisericii trebuia reparată, iar oamenilor le-a venit ideea să se adune şi să pună toţi umărul. De atunci, în fiecare luna, 130 de familii din cele 150 donează câte 5 lei pentru comunitate, iar banii sunt investiţi cu folos. „Şi cu ajutorul acestor bani străzile sunt mai frumoase, satul mai frumos, iar oamenii sunt mai uniţi. Fiecare dintre noi are un sentiment foarte plăcut că a ajutat cu ceva comunitatea în care trăiesc”, afirmă Augustin Muntean, membru în asociaţie.

Infrastructura a fost realizată cu ajutorul banilor europeni obţinuţi de primărie, dar există multe alte lucruri de care se îngrijesc prin intermediul asociaţiei. Astfel, s-a ajuns ca din sumele adunate să fie plătite medicamente pentru bătrânii singuri şi neajutoraţi. De asemenea, copiii satului au fost trimişi în tabere, chiar şi la Marea Neagră. În urmă cu câţiva ani, la o şedinţă a asociaţiei au refuzat oferta unui patron care dorea să deschidă o crâşmă în sat. Sătenii au spus că au de lucru acasă şi nu au timp de stat prin baruri. Limba este, astfel, poate singurul dacă nu printre puţinele sate din România cu un asemenea nivel de dezvoltare care nu are un bar unde oamenii să poată consuma băuturi alcoolice. Există, în schimb, un magazin alimentar de unde sătenii îşi pot cumpăra toate cele de care au nevoie. Proiecte comune duse la bun sfârşit „Deşi sunt o mană de oameni, locuitorii satului Limba au găsit, de fiecare dată, puterea să se unească în faţa unui proiect comun şi să-l ducă la bun sfârşit. Aşa s-a întâmplat cu realizarea Monumentului Eroilor, au făcut zile-muncă pentru construirea Căminului Cultural, au săpat şanţuri pentru introducerea apei în sat, au adunat bani şi au lucrat împreună la ridicarea Casei Parohiale, au plătit şi au săpat şanţuri pentru introducerea gazului în sat, au pus mană de la mană şi au angajat pictor pentru pictarea bisericii, au muncit împreună pentru construirea treptelor spre biserică”, astfel este prezentată mica comunitate pe pagina de internet a asociaţiei.

Preşedintele asociaţiei şi „sufletul” mişcării civice din sat este Dorin Bucur. „La una din primele întâlniri ale asociaţiei am decis care sunt priorităţile, ce să facem în sat. Şi ne-am zis: ne pică turlă în cap, hai să începem cu asta. Am găsit meşteri, am strâns bani, fiecare a dat cât a putut. Apoi ne-am organizat. Unii s-au rânduit să aducă meşteri şi să îi ducă sau să îi cazeze în sat. Alţii au adus mâncare. Alţii au adus materiale”, povesteşte Dorin Bucur. Un alt proiect dus la bun sfârşit la începuturile existenţei asociaţiei a fost construirea unui pod. „Ne-am adunat 21 de oameni şi într-o după-amiză l-am construit. Este un pod mai mic pe care se ajunge la pământurile pe care le cultivăm. Ca să ajungem acolo, trebuia să ocolim o vale de un kilometru. Aşa, ne-am adunat fiecare cu materiale, cu lemn, cu fier şi l-am construit”, spune preşedintele Asociaţiei „Limbenii”. Dorin Bucur afirmă că în prezent satul Limba este o mare familie. „Au existat cazuri prin care au fost ajutaţi oameni ce aveau nevoie de medicamente sau chiar intervenţii chirurgicale. De exemplu, unei doamne îi trebuie un stent care costa destul de mult şi a fost ajutată de oamenii din sat”, mai spune reprezentantul asociaţiei din Limba. Evenimentul „Fiii satului”, organizat neîntrerupt de 48 de ani Oamenii din Limba plecaţi peste hotare se reunesc, de 48 de ani, în prima duminică din septembrie la sărbătoarea ”Fiii satului”. Localnicii se întâlnesc la monumentul din centrul satului unde preotul oficiază un parastas pe pomenire a eroilor, se organizează un meci tradiţional de fotbal, expoziţii, lansări de carte, dialoguri şi o mică petrecere.

Odată cu trecerea anilor, asociaţia şi satul s-au dezvoltat şi au înfiinţat noi activităţi recreative care sunt organizate în fiecare an: concursul de pescuit, ziua pricolicilor (,,pricolicii” este termenul prin care se defineau „limbenii” din timpuri mult mai vechi, un fel de eternizare a faptului că se trag direct din vechii daci), petrecerea în căminul cultural a revelionului, a zilelor onomastice, hodăiţa (alungarea spiritelor rele prin aprinderea de focuri pe câmp la sfârşitul iernii), borbolatiţa, colindatul în ajunul Crăciunului şi multe altele. Din activitatea asociaţiei nu lipseşte nici şcoala, care are un rol foarte important în comunitate. În fiecare an, în cadrul activităţilor din săptămâna „Şcoala Altfel”, elevii desfăşoară muncă de cercetare pentru a cunoaşte istoria şi tradiţiile satului.

Limbenii sunt cunoscuţi sub denumirea de oameni-lupi sau, din superstiţie, pricolici. Pe vatra satului au fost descoperite urme de trăire din vremea dacilor. Aceştia erau organizaşi într-o uniune războinică a cărei simbol era lupul. „Pricoliciul” este reprezentat şi pe semnul care marchează intrarea în sat. Legenda „limbenilor” cu Mihai Viteazul Mândria „limbenilor” faţă de ce au făcut şi vor să mai facă este remarcată şi printr-o legendă care datează de sute de ani: „Se spune că Mihai Viteazul, înainte de a intra în Alba Iulia, l-a chemat la el pe sfetnicul de taină şi i-a zis: «Mâine voi intra în Alba Iulia şi voi desăvârşi unirea celor trei ţări în una singură şi mare. Trebuie să intru cu fală şi cutezanţă. Pohtesc să-mi fie ţesălat calul şi lustruite hamurile şi cizmele de către oameni de nădejde». – «Ştiu eu un sat, Măria Ta, spuse sfetnicul, iscoadele mele mi l-au adus la cunoştinţă şi se numeşte Limba, aici aproape de Alba Iulia, care a fost danie domnească de mare însemnătate». – «Să purcedem acolo», a spus domnitorul. Spre seară au poposit în sat unde au fost ospătaţi şi cinstiţi cum se cuvine, calul alb a fost ţesălat cu grijă, şaua şi hamurile curăţite, iar cizmele au fost lustruite, de îţi luau ochii. Se spune că la intrarea în Alba Iulia, Voievodul arăta atât de sclipitor, cu cizmele lustruite aşezate peste burta albă a calului, încât toată populaţia adunată acolo îşi punea mâna streaşină la ochi să se protejeze de atâta strălucire”. Satul Limba este aşezat în vecinătatea Mureşului, la un nivel ridicat de albia râului, şi oferă, pe o colină unde este construită şi biserica, o panoramă deosebită asupra Luncii Mureşului şi a oraşului Alba Iulia.

Destinaţia turistică a anului 2016, în Europa

Oraşul Sankt Petersburg, din Rusia, a fost desemnat destinaţia turistică europeană a anului 2016, în cadrul decerenării premiilor World Travel Awards Europe, titlu pe care l-a primit şi la ediţia anterioară.

Insula europeană a anului a fost desemnată Madeira,

din Portugalia, în timp ce oraşul francez Lyon a fost ales câştigător la categoria cea mai bună destinaţie city-break,

în faţa unor „competitor” redutabili ca Roma, Madrid, Londra, Lisabona sau Berlin.

Portugalia a primit trofeul pentru cea mai bună destinaţie de plajă a anului pentru Algarve,

în defavoarea unor locuri extrem de populare pentru petrecerea vacanţelor în sezonul estival, precum Mallorca, Spania, sau Corfu, în Grecia.

Pestana Porto Santo All Inclusive & Spa Beach Resort, tot din Portugalia, a fost ales cel mai bun hotel all inclusive,

Lufthansa este anul acesta cea mai bună companie aeriană la clasa economic,

în timp ce Norwegian Air Shuttle a fost considerată cea mai bună companie low-cost din Europa,

fiind a doua ca mărime din Scandinavia.

Suprinzătoare a fost alegerea la secţiunea „destinţia europeană turistică a anului”, Muzeul maritim Titanic din Blefast, Irlanda, inaugurat în 2012.