vosipetar

  • A PUNE SUFLET IN CEEA CE FACI
  • Amelie
  • C R E I O N U L
  • CAPCANA
  • CARE ESTE ADEVARATA EDUCATIE?!
  • Cat de grea este viata?
  • Ce se intampla cu entuziasmul nostru?
  • De ce ma ascund?
  • FEREASTRA
  • IN ZIUA IN CARE M-AM IUBIT…
  • Mă consider un adolescent îmbătrânit
  • NU LASA NICI O ZI SA TREACA FARA SA FII MAI BOGAT DECAT CU O ZI INAINTE
  • O cutremuratoare poveste de iubire care a socat o lume intreaga
  • Pachetul de biscuiti
  • Parte din tine
  • Povestea lupilor
  • Razboiul si Pacea interioara – Osho
  • Samanta succesului tau este in imaginatia ta
  • Tara vazuta prin alti ochi

Curajul

Publicat de vosipetar pe 7 decembrie 2016
Publicat în: Uncategorized. 2 comentarii

2

Avem o serie de avantaje cand apelam la resursele noastre si la curajul nostru, mai ales la curajul moral. Iata cateva:

1.    Devenim mai puternici mental. Fiecare act de curaj, chiar si unul mic, ne mareste increderea de a lua atitudine pentru ce este drept.
2.    Ne creste respectul de sine. Orice act de curaj are efect de insufletire. Sa luam atitudine pentru ce este drept imbogateste insasi esenta existentei noastre. Si ne  creste autorespectul.
3.    Ii ajutam si ii inspiram pe ceilalti. Actele de curaj ii insufletesc adesea si pe ceilalti. Cand vad pe cineva din preajma lor ca se comporta curajos, este mult mai probabil ca si ei sa faca la fel.
4.    Cream comunitati mai bune. Indiferent unde ne aflam – acasa, la serviciu, la scoala sau in alta parte – un act de curaj revigoreaza climatul moral. Creste puterea de constientizare in ceilalti si ii face sa actioneze.
5.    Devenim integri. Este cea mai mare rasplata, pentru ca aceasta virtute, curajul, ne ajuta sa devenim oameni completi. Desi integritatea este strans legata de onestitate, implica totusi mult mai multe. Vine de la cuvantul “integral”, care inseamna “esential pana la complet”. Onestitatea si curajul sunt esentiale pentru dezvoltarea integritatii.

Viata

Publicat de vosipetar pe 7 decembrie 2016
Publicat în: Uncategorized. Un comentariu

1

Viata insasi este o relatie. Fiecare relatie te exprima si spune ceva despre tine, te imbogateste sau te saraceste, te apropie sau te indeparteaza de obiectivele tale, te inalta sau te coboara, atata timp cat esti doar un receptor pasiv in relatie si nu o persoana care construieste in mod constient si intelept relatiile sale interumane.

Orice relatie este ca un dans in doi. Trebuie sa aiba un ritm propriu si armonios, doi parteneri care doresc sa se sincronizeze, care accepta sa conduca si sa se lase condusi, dupa cum o cere momentul.

Ce sa faci:

–    nu te complace in relatii care iti fac rau;
–    nu astepta ca ceilalti sa iti rezolve toate problemele, in timp ce tu nu faci nimic;
–    nu iti proiecta problemele asupra celorlalti;
–    nu ii pedepsi pe unii pentru ce ti-au facut altii;
–    priveste relatia ca avand doi poli sau surse egale de energie: tu si celalalt;
–    invata sa comunici: nicio relatie de pe lumea asta nu se poate mentine proaspata si sanatoasa daca nu stii sa comunici;
–    stabileste scopuri pentru fiecare relatie in parte: de ce vrei aceasta relatie, cum trebuie sa te comporti in cadrul ei, etc;
–    intelege faptul ca de tine depinde cum te simti in cadrul oricarei relatii si asuma-ti responsabilitatea pentru rolul pe care il detii.

Se spune ca una dintre cele mai grele intrebari este “de ce a creat Dumnezeu lumea?”.Inteleptii sau cartile timpurilor au dat cateva raspunsuri si unul dintre ele, poate cel mai profund este “pentru a nu fi singur”. De aceea, daca te privesti pe tine si pe cei din jurul tau ca pe niste comori ale vietii, este imposibil sa nu incepi sa percepi relatiile la adevarata lor valoare.

Binele şi răul

Publicat de vosipetar pe 4 decembrie 2016
Publicat în: Uncategorized. Un comentariu

2

Un mare sociolog al culturii europene, Giovanni Sartori, ne atrage atenţia asupra felului în care specia umană a devenit tot mai mult „Homo videns”. Lumea noastră îşi ia drept bază şi punct de sprijin imaginea și sensul ei de proprietate asupra a ceea ce proiectează. Imaginea este, în aceste condiţii, un discurs despre sine, un discurs în care persoana I singular produce şi percepe ideea de proprietate. Suntem cântăriți după aspectul fizic, după bunurile pe care le deținem și după cercurile pe care le frecventăm. Am fost instruiți să căutăm dragostea și fericirea în afara noastră. Am devenit obsedați de iubire și de găsirea sufletului pereche. Ni s-a inoculat o nevoie atât de mare de ceilalți încât deseori devenim dependenți și nevrotici. Ne transformăm în oameni dependenți, apoi ne deranjează această stare.

Cred că succesul, sănătatea, fericirea și chiar relațiile noastre depind de modul în care ne raportăm la obiecte şi imagini. Precum în gândirea animistă, ne așteptăm să gândim şi să rostim binele pentru a obţine binele. Un bine care este în gândirea noastră şi nu în proiecţia lui în obiecte şi imagini. În oglindă, accesarea răului va aduce răul. Anticiparea unui scenariu negativ determină exact apariția acestuia.

Cam așa s-a întâmplat în majoritatea relațiilor pe care le-am avut. Teama că relația nu va merge a făcut ca relația să nu meargă. Tot ceea ce am transmis subconștientului meu s-a adeverit. Am avut relații pe care nu mi le-am asumat în totalitate.

Am gândit încă de la început că anumite relații nu vor merge, că nu mă potrivesc cu oamenii respectivi și că acele relații sunt trecătoare.

Chiar dacă timpul și faptele îmi arătau că acea credință este greșită, gândul cu care am pornit la drum a fost cel care a decis.

Mintea mea a creat coerența dintre credință, prejudecată și realitate. Deveneam din ce în ce mai lipsită de toleranță, vedeam toate defectele celuilalt și îmi doream să ies din acea relație. Proiecția mea asupra relației era clară: ”relația asta nu merge, nu e bună pentru mine!”.

De cele mai multe ori credințele mele subconștiente au acționat în dezavantajul meu și oricât am încercat să-mi schimb atitudinea conștientă cu privire la acea relație, nu am reușit să schimb și partea subconștientă care sălășluia în mine.

Există multe motive din cauza cărora eșuează relațiile, însă temerile și gândurile cu care pornim în acea relație cred că sunt cele care decid finalul.

Avem fobia angajamentului. Ne place să avem “opțiuni”. Suntem persoane “sociale”. Considerăm mai important să întâlnim oameni decât să îi cunoaștem. Nu mai avem răbdare să cunoaștem. Ne este frică să fim vulnerabili. Preferăm să ”trăim clipa” și tot trăind clipe ne trezim singuri și împovătați de întrebarea ”ce ar fi fost dacă…?”

Relaţiile adulte

Publicat de vosipetar pe 29 noiembrie 2016
Publicat în: Uncategorized. 3 comentarii

1

Cu toţii ne naştem programaţi genetic să căutăm afecțiune și îngrijire, iar persoanele care ni le oferă devin cele mai importante din viaţa noastră. În acest fel se formează, între bebeluş şi persoana cea mai prezentă în viaţa acestuia, o legătură emoţională puternică, bazată pe instinct, numită ataşament. Nevoia de a fi aproape de cineva este atât de importantă pentru noi oamenii, încât creierul dezvoltă un întreg mecanism biologic responsabil pentru crearea şi reglarea conectării față de persoanele cu care formăm ataşamentul. Acest mecanism cuprinde emoţii şi comportamente prin care ne asigurăm de faptul că rămânem protejaţi şi în siguranţă, stând alături de cei dragi. Deși cu toţii avem această nevoie fundamentală de a dezvolta ataşament, felul în care facem acest lucru variază la fiecare dintre noi. Acest fel de a lega legături ne definește stilul de ataşament.

Avem patru piloni comportamentali necesari dezvoltării ataşamentului:

1. felul în care urmărim şi menţinem apropierea emoţională şi fizică faţă de persoana semnificativă;
2. felul în care ne îndreptăm spre această persoană atunci când suntem nesiguri, supăraţi sau trişti;
3. felul în care ne este dor sau ne lipseşte persoana semnificativă atunci când suntem despărţiţi;
4. felul în care ne bazăm pe această persoană să ne fie alături atunci când „ieşim în lume” și explorăm.

Interpretarea acestor comportamente, respectiv felul în care figura de atașament răspunde nevoiilor şi strategiile de adaptare dezvoltate în raport cu aceste răspunsuri, au dus la identificarea a 3 stiluri de ataşament principale: stilul securizant, stilul anxios, stilul evitant. Există și un al patrulea stil de atașament, mai puțin întâlnit, numit stil dezorganizat.

Nevoia de ataşament apare încă de la naştere, iar în funcţie de felul în care persoanele semnificative au răspuns nevoilor noastre, în jurul vârstei de 3 ani avem deja stilul de ataşament format. Dacă părinţii au fost atenţi, sensibili, disponibili la nevoile noastre ca şi copil, atunci vom dezvolta un ataşament securizant; dacă atenţia acordată de către părinți a avut un caracter inconsecvent atunci stilul de ataşament va fi unul anxios, iar dacă părinţii au fost distanţi, rigizi, insensibili stilul de ataşament dezvoltat va fi unul evitant.

Comportamentul de ataşament îl manifestăm pe întreaga durată a vieţii noastre. Dacă în primii ani, figurile de atașament primare sunt părinții, pe masură ce înaintăm în vârstă, extindem acest comportament și către alte relaţii semnificative (partenerii de cuplu, copii).

Punând sub lupă psihologia adultului s-a observat că felul în care a fost experimentat ataşamentul în copilărie are un impact major în relaţiile sale semnificative. De asemenea, s-a constatat și că experienţele relaționale pe care un adult le-a avut pe parcursul vieţii au un rol relevant în acest mecanism de manifestare a ataşamentului.

În viaţa adultă în relaţiile de cuplu, aceste stiluri de ataşament se manifesta prin următoarele comportamente: persoanele cu un stil securizant se simt confortabil în intimitate şi de obicei, sunt calde și iubitoare; persoanele anxioase, sunt foarte dornice de intimitate, sunt foarte preocupate de relaţiile lor şi de cele mai multe ori îşi fac griji în legătură cu capacitatea partenerului de a le iubi la fel de mult; persoanele evitante pun un semn egal între intimitate şi pierderea libertăţii, de aceea tind să limiteze destul de mult apropierea faţă de partener. De asemenea, stilul de atașament se manifestă în perspectiva pe care o avem asupra intimității și a apropierii în cuplu, în modul în care gestionăm conflictele, în atitudinea pe care o avem vis-a-vis de sex, în abilitatea de a ne exprima dorințele și nevoile, așteptările pe care le avem de la partener.

Fiecare fiinţă umană, fie că este un tânăr adolescent care abia acum se îndrăgosteşte pentru prima dată, sau fie că este vorba despre un adult, aflat într-o căsnicie de 30 de ani, aparţine unui stil de ataşament. Statistica spune că suntem puţin peste 50% dintre persoane care avem un ataşament sigur, aproximativ 20% aparţin stilului de ataşament anxios, 25% sunt evitanți iar restul de 3-5% au un stil dezorganizat de ataşament. Nici unul din aceste stiluri de ataşament nu este considerat „patologic”. Odată ce înţelegem mai bine cum stilurile de ataşament ne influenţează comportamentul în relaţiile de cuplu, începem să înţelegem şi nevoia fiecăruia de intimitate şi apropiere şi cum aceste deosebiri pot duce la conflicte, lupte de putere. De exemplu, reacţiile comportamentale ale unuia dintre parteneri care, deşi nu este sigur dacă celălalt îl iubeşte, rămâne totuşi în relaţie, sau ale altuia care îi declară partenerului că e pregătit să rupă relaţia, și apoi se se răzgândește câteva minute mai târziu, încep să aibă sens în lumina stilurilor de ataşament.

Cercetările din domeniul psihologiei au evidenţiat de nenumărate ori că predictorul cel mai bun pentru fericirea într-o relaţie personală este un stil de ataşament securizant. Dar, daca ne simțim nefericiți în relația de cuplu și ajungem la concluzia că aparținem unui stil de atașament evitant sau anxios, vestea bună vine din partea știintei care spune că este posibil să ne schimbăm stilul de ataşament. Veste mai puțin bună este că această schimbare este una profundă, care necesită un îndelung proces de introspecţie şi o puternică motivaţie de schimbare. Mai mult, în lipsa unui efort susţinut de viaţă conştientă, „fantome” ale strategiilor de adaptare învăţate în copilărie, ca răspuns la nevoile noastre neîmplinite pot apărea ori de câte ori anumite butoane ne sunt apăsate.

Navigarea articolelor

← Articole mai vechi
  • iulie 2022
    L M M J V S D
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031
    « dec.    
  • toateBlogurile.ro
  • Today’s news

    Oamenii sunt trădaţi de o simplă privire Experţii în limbajul trupului au dezvăluit semnele persoanelor care simt un nivel crescut de atracţie, dar şi ce îi trădează pe mincinoşi. Potrivit acestora, există o corelaţie puternică între excitare şi mişcările ochilor. http://www.e-feminin.ro/privirea-in-limbajul-trupului/ochi-10/ Ochii unei persoane dezvăluie adesea mai multe despre gesturile sau cuvintele acesteia. Ei sunt motivul pentru care unii oameni menţin contactul visual în timpul interviurilor pentru a transmite încredere, sau privirea prelungită ca formă de intimidare. Ochii pot oferi informaţii importante, comunicarea non-verbală fiind modul în care cei mulţi oameni îşi formează prima impresie, scrie ibtimes.com. Gesturile unui om care minte Mincinoşii evită privirea celor care îi ascultă. Autorii unui studiu recent sunt de părere că oamenii rămân sensibili în momentul contactului visual încă de la naştere.Timpuriu, interacţiunea mamă-copil se bazează pe contactul vizual, astfel încât atunci când o mamă se uită în ochii celui mic, acesta asociază gestul cu aprobarea. Blake Eastman, expert în limbajul corpului, este de acord că depistarea unei minciuni nu se poate baza doar pe această presupunere. "S-ar putea uita în altă parte deoarece persoana respectivă se simte inconfortabil cu privire la ceea ce se întâmplă. Ar putea fi vorba de jenă sau, poate, persoana respectivă suferă de anxietate socială ridicată. Nu există niciun studiu concret care arată că întreruperea contactului visual indică minciuna", a spus specialistul. In schimb, studiile arată că adulţii ar trebui să menţină contactul vizual 30 până la 60% din timpul unei conversaţii. Pe de altă parte, menţinerea unei priviri neobişnuit de puternice ar putea ridica un semn de întrebare. Un om care ştie cum să acţioneze atunci când minte va căuta mereu modalităţi de a induce în eroare, incluzând mesaje menite să rupă contactul visual, este de părere expertul. Un alt semn al minciunii este lipsa clipitului. Atunci când o persoană devine copleşită de gânduri (sau de inventarea unei minciuni), numărul clipirilor scade dramatic. Semnele care indică atracţia faţă de o persoană Experţii în limbajul trupului spun că mentinerea unui contact vizual puternic sugerează prezinţa atracţiei. Potrivit lui Eastman, există o corelaţie puternică între excitare şi mişcările ochilor, cum ar fi dilatarea şi rata de clipire. Ochii noştri se dilata în mod natural pentru a primi mai multă lumină dar, de asemenea, dilatarea apare ca raspuns la impulsurile cognitive şi emoţionale. Aşa că, atunci când suntem interesaţi sau stimulaţi emoţional, pupilele noastre se dilată. Ştiindu-se faptul că bărbaţii tind să fie atraşi de femeile cu pupilele mari, în Italia, cu peste cinci secole în urmă, femeile utilizau extract de plante pentru a-şi dilata pupilele, în efortul de a fi mai atractive.
  • MUSICNEWS

    Randi lanseaza un nou single care vorbeste despre maturitatea intr-o relatie, despre cum dupa o vreme invatam sa iertam greselile persoanei iubite si sa ne recunoastem propriile erori - Ochii aia verzi.
    Piesa asta vorbeste despre oameni, despre latura umana a unei relatii, despre greseli, pacate si mandrie. Nimeni nu este perfect si poate că nici nu trebuie sa fie, insa uneori aceste imperfectiuni lasă urme in sufletele noastre, lovituri care ne indeparteaza unii de ceilalti. ”Ochii aia verzi” este ca o radiografie a unei relatii imperfecte dintre doi oameni care au gresit si o recunosc pentru a se putea ierta reciproc, spune Randi.
    Randi a avut un an foarte bun, a ajuns in topul difuzarilor cu piesa Dansam, iar apoi a lansat Spune tu. In plus, single-urile compuse de el, Neprevazut (Corina), Mesajul meu (Jo), C-un picior in rai (Jo), au ajuns rapid in clasamentul celor mai difuzate piese, iar spre sfarsitul anului ne promite si un nou single alaturi de Marius Moga, in cadrul proiectului Morandi.

  • Cinenews

    „Cei sapte magnifici” este o readaptare moderna a unei povesti clasice intr-un western de actiune ce reda povestea a sapte pistolari justitiari care elibereaza o comunitate de sub teroarea unor banditi.Ideea acestui nou film s-a nascut in 2010, cand Roger Birnbaum a ajuns la conducerea MGM si a dobandit acces in bogata arhiva a studioului. Frunzarind titlurile de colectie a remarcat pelicula anului 1960 intitulata „Cei sapte magnifici" care ii placuse teribil in vremea studentiei.
    Acum, insa, a aflat cu uimire ca la baza ei se afla filmul japonez „Cei sapte samurai”, regizat de Akira Kurosawa, un clasic al genului. Atunci i-a venit lui Birnbaum ideea de a reface povestea celor sapte justitiari. Asa ca atunci cand a revenit la rolul de producator s-a apucat imediat de idee, cautand o perspectiva noua si moderna asupra povestii. Aici a intrat in scena Antoine Fuqua a carui prima propunere pentru film a fost Denzel Washington.
    Fuqua si Washington au mai lucrat impreuna si au o relatie speciala, iar regizorul avea un presentiment ca actorul va accepta noua provocare. Todd Black, unul dintre producatori, crede ca Denzel Washington a spus da proiectului din mai multe motive: nu jucase niciodata intr-un western, era un tip de film complet diferit fata de ceea ce alege el si avea si o relatie foarte buna cu regizorul.
    Asa a ajuns actorul sa joace rolul lui Chisolm, seful gastii de pistolari, un fel de omul potrivit la locul potrivit. Urmatorul actor ales pentru un rol in gruparea magnificilor a fost Chris Pratt, care il intruchipeaza pe Josh Faraday, mana dreapta a lui Chisolm.
    Pratt a acceptat rolul imediat, si el isi dorea de ceva vreme sa joace intr-un western. Actorul a fost teribil de incantat de colaborarea cu dresorul de cai si cu cowboy-ii din viata reala. Uimitoare pentru el a fost si relatia de prietenie care s-a legat rapid intre cei sapte actori, care au devenit si in viata reala o gasca, exact ca in film.
    „A fost nemaipomenit sa ii adunam pe toti acesti actori pe care in mod normal nu-i vezi intr-un western”, spune regizorul Antoine Fuqua, care se declara mandru de nota unica si contemporana a filmului.
    Apoi in distributie au ajuns cinci tineri actori: Ethan Hawke ca Goodnight Robicheaux; Vincent D’Onofrio ca Jack Horne; sud-coreeanul Byung-Hun Lee in rolul lui Billy Rocks; actorul american de origine mexicana Manuel Garcia-Rulfo ca Vasquez; si actorul de origine indiana Martin Sensmeier ca Red Harvest.

  • Arhive

    • decembrie 2016
    • noiembrie 2016
    • septembrie 2016
    • august 2016
    • iulie 2016
    • iunie 2016
    • mai 2016
    • aprilie 2016
    • septembrie 2015
    • august 2015
    • aprilie 2015
    • august 2014
    • iunie 2014
    • mai 2014
    • aprilie 2014
    • noiembrie 2013
    • octombrie 2013
    • septembrie 2013
    • august 2013
    • iulie 2013
    • iunie 2013
    • mai 2013
    • aprilie 2013
    • martie 2013
    • februarie 2013
    • ianuarie 2013
    • decembrie 2012
    • noiembrie 2012
    • octombrie 2012
    • septembrie 2012
    • august 2012
    • iulie 2012
    • iunie 2012
    • mai 2012
    • aprilie 2012
    • martie 2012
    • februarie 2012
    • decembrie 2011
    • noiembrie 2011
    • iulie 2011
    • iunie 2011
    • mai 2011
    • aprilie 2011
    • martie 2011
    • februarie 2011
    • ianuarie 2011
    • decembrie 2010
    • noiembrie 2010
Tema: Parament de WordPress.com.
vosipetar
  • Urmărește Urmăresc
    • vosipetar
    • Alătură-te altor 35 de urmăritori
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • vosipetar
    • Personalizare
    • Urmărește Urmăresc
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Raportează acest conținut
    • Vezi site-ul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară
 

Încarc comentariile...